Polițistul sihastru și secția săpată în stâncă

Polițistul sihastru și secția săpată în stâncă

Actualizată în: 7 Oct. 2018

Salutare tuturor! N-am mai scris de ceva vreme pe blog, pentru că nu-s în stare să găsesc o introducere ca lumea, dar dacă sar direct la subiect poate treceți asta cu vederea? Hai!



În primele poze puteți observa condițiile de muncă de la Google și încăperile unde angajații își desfășoară activitatea, iar mai jos sunt înfățișate aceleași încăperi și condiții după implementarea deciziei de neînțeles a CEO-ului companiei, de a deposeda angajații de canapelele luxoase, de plasmele de 200 inch, de consolele cu jocuri și de sistemele de sonorizare bestiale, pentru simplu motiv că angajații au depășit cu 2 ore termenul de livrare al unui soft către client.



Acesta a declarat ulterior, citându-l pe marele Joshua John Ward – Regele plantațiilor de orez în anii 1850 și deținătorul a peste 1300 de sclavi de culoare, că oamenii se simt mai fericiți cu mai puțin și că vorba aia: Mai dă-i dracu de agenți de poliție, că și așa nu fac nimic toată ziua!


Stai! Că am amestecat textele. Altceva încercam să spun!


Paragraful de mai sus este un pamflet și reprezintă transpunerea metaforică a deciziilor unora dintre managerii de structuri din poliție, de a pedepsi colectivele de subordonați nesupuse, prin privarea de condițiile minime de la locul de muncă, pe care aceștia oricum și le-au procurat singuri din banala și des întâlnita chetă din sistem.


În vreme ce amețiții ăia de pe la Google vorbesc de fericirea la locul de muncă, noi nici nu putem vorbi de polițiști fericiți acasă. Da ce știu ăia, că doar nu au inventat ei internetul! Sau!?


Modelul sihăstriei la locul de muncă se aplică de ceva vreme în poliție și vine să acopere atât lipsa instrumentelor reale de sancțiune(pentru că nu există nici cele de recompensă) cât și incapacitatea de analiză efectivă asupra unor situații deosebite. Gen: - Nu ați ajuns la o intervenție în timp util din lipsă de personal, vă luăm televizorul de la pregătirea turei! – sau - Nu ați avut GRIJĂ-??? de mașini, de mâine mergeți pe jos! - , etc. Adică, se aplică o măsură care să te determine “să te gândești bine la ce ai făcut greșit”, când nu ai atins unghiul de 90 de grade în timpul plecăciunii și nicidecum o măsură rezultată dintr-o analiză temeinică a situației apărute.


Domnilor și doamnelor, modelul profesional clasic, ce îi trata pe subalterni ca și executanți, nu mai este eficient în prezent și precis nu este calea viitorului. Asta pentru că tinerii polițiști sunt o explozie de creativitate, au idei, personalitate și, mai ales, își doresc să se manifeste. Anturajele lor sunt alcătuite din oameni ale căror idei bune sunt recompensate și ei se așteaptă ca acest tipar să funcționeze în întreaga societate.


Începeți să ascultați ce vorbesc oamenii lângă aparatul de cafea și veți înțelege multe dintre nevoile lor. Acolo veți auzi mereu:

- Mai bine îmi dau demisia decât să fac asta!,

- Eu în ritmul/stresul asta nu mai pot lucra!,

- Ce mă așteptam să fie poliția și ce este cu adevărat! sau

- Clar îndeplineam condițiile pentru salariu de merit dar l-a luat altul!


Tensiunile și frustrările de la locul de muncă sunt sporite de metodele clasice de management, pentru că acestea adâncesc polițistul în starea sa de decepție sau chiar depresie. Teoretic emoțiile nu ar trebui să influențeze modul în care ne facem datoria dar adevărul este că ele sunt o variabilă care nu poate fi ignorată.



Polițistul de azi nu știe să stea “sub papuc” și nu este înlocuibil imediat așa cum se sugera până nu demult. Auzeam foarte des “E coadă la ușa mea! Ca tine sunt 1000!”. Realitatea este că la ultimele recrutări de personal, baza de selecție s-a dovedit a fi atât de slabă, încât, nu au putut fi ocupate toate locurile disponibile iar în operativ se constată că experiența de 18 luni a unui agent de poliție, nu este suficientă pentru a produce sentimentul de siguranță.


Devine evident, așadar că astăzi, polițistul alege ministerul și nu invers!


Oferiți tinerilor polițiști o motivație solidă pentru a se implica cu adevărat în frumoasa meserie de polițist. Susțineți programe și inițiative menite să aducă ministerul pe șina modernă a structurilor de siguranță și ordine publică. Încurajați sudarea colectivelor și nu dezbinarea acestora. Și nu în ultimul rând, nu ne mai luați televizorul și canapeaua pentru că nu acestea stau piedică în desfășurarea corectă a serviciului, ci altele.


Un climat unit, “prieten”, modern, este extrem de greu sa nu dea rezultate favorabile.


Ambiția noastră ca structură ar trebui să deschidă calea către această reformă.


Vremurile se schimbă - aveți grijă de oamenii voștri!

0 afișare